Despre stupiditatea superstitiilor

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand vad un om care are orice fel de superstitie, nu pot decat sa vad o dereglare mentala.

Sa va dau un exemplu concret cu o stire care a aparut la un moment dat pe site-ul Realitatii TV care m-a distrat de minune. Nu vorbim acum de stirile despre astrologie, Baba Vanga, caracatita Paul sau alte tampenii evidente. Ci despre ceva un pic mai subtil.  Iata stirea:

“In ziua de vineri 13, un baiat de 13 ani a fost fulgerat la ora 13:13.

Incidentul s-a petrecut la Festivalul Aerian Lowestoft Seafront, iar incredibila coincidenta a fost observata de medicii care i-au acordat primul ajutor si care s-au uitat la ceas in timp ce ii ofereau ingrijiri.”

(Sublinierea imi apartine.) Pentru intreaga stire vezi aici: http://www.realitatea.net/in-ziua-de-vineri-13-un-baiat-de-13-ani-a-fost-fulgerat-la-ora-13-13_730122.html

Sa facem niste calcule:

A. Un an are 12 luni, deci de 12 ori pica data de 13 intr-un an. Cum numarul zilelor este de 7, rezulta ca intr-un an ziua de vineri 13 cade, in medie, de 1,7 ori. (12 / 7 = 1,7) In ziua aceea, inevitabil, la un moment dat, ceasul va arata 13:13 pe orice fus orar. Deci, in fiecare an, in medie de 1,7 ori este ora 13:13 intr-o zi de vineri 13.

B. Conform statisticilor, pe glob exista aproximativ 595.000.000. de copii cu varsta cuprinsa intre 10 si 15 ani. Daca impartim 595 de milioane la 6 aflam, in mare, numarul copiilor care au 13 ani, adica aproape 100 de milioane.

C. Un an are 60 x 24 x 365 = 525.600 de minute.

Daca plecam de la o premisa de bun simt conform careia fiecare om, deci si un copil de 13 ani, are, macar o data pe an, un mare ghinion (e lovit de trasnet, calcat de o masina, ii pica la examen tocmai subiectul pe care nu l-a invatat, isi rupe un picior, strica sau i se strica ceva, i se fura ceva etc.) ajungem la urmatoarele concluzii:

– 190 de copii de 13 ani au un mare ghinion in fiecare minut (numarul de copii impartit la numarul de minute dintr-un an)

– 190 x 1,7 = 323 copii de 13 ani au un mare ghionion de fiecare data cand pica vineri 13 fix la ora 13:13.

– putem merge chiar si mai departe si sa afirmam ca, daca impartim 323 la 60 de secunde cat are un minut, atunci putem afirma ca, statistic, in fiecare vineri 13 la ora 13, 13 minute si 13 secunde 5 copii de 13 ani de pe glob au cate un mare ghinion.

Conform calculelor, paranormal („incredibila coincidenta”) ar fi daca intr-o vineri 13 oarecare, la ora 13:13, niciun copil de 13 ani de pe glob nu ar avea niciun mare ghinion.

Daca suntem de acord ca un om este cretin in momentul in care considera ca un fapt care are sanse de 1 la 1 sa se intample este o „incredibila coincidenta” si daca definim cretinetul ca unitate de masura a cretinismului, rezulta ca gradul  de cretinism al autorului articolului de presa este de 323 de cretineti (atat timp cat sansele ca un copil de 13 ani sa pateasca un mare ghinion vineri 13 la ora 13:13 nu sunt de 1 la 1, ci de 323 la 1).

A avea 323 de cretineti este echivalent cu a spune ca, daca v-ati lovi cu capul de 323 de ori de bolta intrarii din beci, abia a 324-a oara v-ati prinde ca trebuie sa va aplecati. Nici macar unei maimute nu-i trebuie mai mult de 2 sau 3 experiente din astea ca sa aplece capul.

In concluzie, spune-mi ce superstitii iti dau tarcoale ca sa-ti spun cati cretineti ai.

Toleranţă şi ipocrizie

PREJUDECATA: Salut Socrate!
Socrate: Salut! De ce eşti aşa supărat?
PREJUDECATA: Să-ţi explic: vecinii mei sunt homosexuali şi nu ştiu dacă trebuie sau nu să tolerez acest aspect. Tu ce crezi?
Socrate: Eu cred că n-ar trebui să pui astfel problema. Ceea ce vreau să spun este că, în fond, nici nu e o problemă. Doar tu o vezi ca atare.
PREJUDECATA:  Nu înţeleg, Socrate. Eu chiar sunt într-o dilemă iar tu mă sfătuieşti să o ignor. E uşor să dai astfel de sfaturi, dar sunt ele vreodată bune la ceva?
Socrate: Permite-mi să-ţi pun o întrebare. Dacă noi am fi vecini şi eu aş da în fiecare noapte muzica la maxim, tu neputând să dormi din această cauză, atunci ai tolera acest fapt?
PREJUDECATA:  Nu, Socrate. Te-aş ruga să încetezi, iar dacă nu ai asculta aş chema poliţia. Ce fel de întrebare este asta?
Socrate: Dar dacă tu ai şti că-mi sărbătoresc ziua de naştere şi că doar în acea seară voi face un pic de gălăgie, atunci m-ai tolera?
PREJUDECATA: Cred că da, Socrate, la urma urmei suntem oameni şi nu e un capăt de ţară dacă, din când în când renunţăm un pic la drepturile noastre atât timp cât celălalt are nevoie ca noi să fim înţelegători.
Socrate: Dar dacă eu aş umbra îmbrăcat în costum şi cu tenişi în picioare, ţi-ar plăcea?
PREJUDECATA: Nu Socrate. Nu e un mod elegant de a te îmbrăca.
Socrate: Totuşi, dacă aş umbla astfel îmbrăcat, m-ai tolera?
PREJUDECATA: Socrate, deşi nu mi-ar plăcea deloc să te văd astfel îmbrăcat este dreptul tău să te îmbraci cum vrei, nu se poate pune, în acest caz, problema toleranţei.
Socrate: Este adevărat că şi atunci când aş da muzica tare, dar şi atunci cand aş purta tenişi la costum ar fi un tip de comportament din partea mea care nu ţi-ar plăcea?
PREJUDECATA: Da, Socrate. Este adevărat.
Socrate: Atunci care este diferența între cele două situații din moment ce tu susții că în primul caz putem vorbi despre toleranță, iar în cel de al doilea nu?
PREJUDECATA: Păi în primul caz comportamentul tău îmi aduce prejudicii, în cel de al doilea nu. Ești liber să te îmbraci cum vrei și să asculți ce muzică vrei, dar nu mă obliga și pe mine să o aud, mai ales noaptea când trebuie să dorm!
Socrate: Rămâne aşadar să ne întrebăm,în acest caz, dacă orientarea sexuală a vecinilor tăi îţi aduce sau nu prejudicii. Dacă nu îţi aduce, atunci nu trebuie să îţi faci probleme. Deci ce crezi?
PREJUDECATA: Bineînţeles că îmi aduce prejudicii. În primul rând contravine convingerilor mele religioase.
Socrate: Acesta nu poate fi considerat un prejudiciu. Te asigur că nu există persoană pe acest pământ a cărei comportament să nu contravină cu convingerile religioase ale măcar uneia din religiile de pe acest pământ. Cu alte cuvinte, conform unei religii oarecare, cu siguranţă tu ai un comportament, să spunem intolerabil. De unde rezultă că într-o societate civilizată convingerile religioase nu pot decât să limiteze comportamentul celui care le deţine, nicidecum a celor din jur.
PREJUDECATA: Nu înţeleg, Socrate. Poţi să-mi dai un exemplu?
Socrate: Desigur. Să presupunem că eu cred într-un zeu care consideră că e o crimă capitală să mergi pe stradă păşind doar înainte. Conform voinţei lui, oamenii trebuie să meargă trei paşi înainte şi doi înapoi. Conform convingerilor mele eu sunt liber să merg astfel pe stradă, dar nu-i pot obliga pe ceilalţi oameni să facă la fel pretinzând că mersul strict înainte ar fi intolerabil din perspectiva mea şi a religiei mele. În concluzie, convingerile religioase nu pot dicta ceea ce este tolerabil sau nu într-o societate civilizată.
PREJUDECATA: Am înţeles şi îţi dau dreptate în ceea ce priveşte acest aspect. Dar în continuare consider comportamentul lor intolerabil. Aceasta întrucât încalcă bunele moravuri.
Socrate: Cum ar putea încălca bunele moravuri atât timp cât nu aduc nimănui niciun prejudiciu? Atât timp cât actul lor se consumă în intimitate, nu înţeleg cu ce te-ar putea afecta.
PREJUDECATA: Socrate, ce să le spun eu copiilor mei atunci când îi văd pe vecinii mei ţinându-se de mână sau sărutându-se în public?
Socrate: Să ne gândim. Ce le-ai spune dacă, de exemplu, ar vedea un băiat şi o fată sărutându-se?
PREJUDECATA: Asta este simplu. Le-aş spune că sunt doi tineri care se iubesc şi care formează un cuplu, la fel ca mine şi soţia mea.
Socrate: Şi de ce nu ai putea să extinzi explicaţia şi asupra unui cuplu de homosexuali? De ce adică nu le poţi spune că pot exista şi cupluri formate doar din bărbaţi sau doar din femei?
PREJUDECATA: Pentru că i-aş determina pe copii mei să accepte anormalitatea ca fiind normalitate. Ce fel de educaţie ar fi asta?
Socrate: Ai dreptate, recunoaşterea normalului şi anormalului este un capitol dificil şi sensibil în educaţia unui copil. Dar, lăsând la o parte faptul că distincţia normal – anormal este relativă, presupunând aşadar din capul locului că etalonul normalităţii este heterosexualitatea şi că homosexualitatea reprezintă anormalul, cred totuşi că poţi merge un pic mai departe în explicaţia ta. Spre exemplu ai putea să le spui copiilor tăi că deşi comportamentul celor doi este anormal relativ la majoritate, există totuşi trei tipuri de anormalitate. Există anormalitatea pozitivă şi aici îl poţi da exemplu pe colegul lor de şcoală care este anormal de talentat atunci când cântă la pian. Acesta e tipul de anormalitate care nu trebuie doar tolerată, ci chiar încurajată pentru că aduce celorlalţi beneficii.  Există apoi anormalitatea negativă şi aici îl poţi da exemplu pe copilul celuilalt vecin al tău care este bolnav psihic şi foarte violent. Bineînţeles, acest tip de anormalitate nu poate fi tolerată pentru că aduce celorlalţi prejudicii. Tocmai de aceea copilul respectiv este obligat să urmeze un tratament şi este permanent supravegheat. Şi există, evident, anormalitatea neutră şi aici îl poţi da ca exemplu chiar pe fiul tău care este pistruiat. Chiar, nu am mai văzut demult un pistruiat pe la noi prin oraş. Totuşi, faptul că e anormal din acest punct de vedere, nu îl face pe copilul tău nici mai bun nici mai rău decât ceilalţi, nici mai frumos nici mai urât. În concluzie, îi poţi explica copilului tău că, deşi cei doi vecini ai tăi au un comportament anormal, anormalitatea lor este neutră iar acest lucru nu afectează pe nimeni şi nu ar trebui să-i discriminăm în vreun fel. Altfel, ar trebui să considerăm intolerabilă violenţa la pachet cu pistruii şi talentul într-un domeniu sau altul. Aşadar nu anormalitatea în sine e o problemă, ci tipul de anormalitate.
PREJUDECATA: Am înţeles Socrate. Anormalitatea neutră nu aduce nimănui prejudicii, deci nu intră sub incidenţa toleranţei. Totuşi, să ne gândim la următorul caz: un copil care are o anume boală psihică pe care nu o conştientizează şi deci nu poate cere ajutorul nimănui este un copil anormal. Presupunând că nu este violent, deci nu aduce celorlalţi prejudicii, asta înseamnă că ar trebui să ne obişnuim cu ideea şi să-l lăsăm să sufere consecinţele bolii lui deşi am putea să-l vindecăm? Doar pentru că anormalitatea lui este neutră?
Socrate: Nicidecum. În acest caz trebuie intervenit pentru că este omeneşte să ne ajutăm semenii. Numai că analogia ta este greşită. Un homosexual nu este un om bolnav doar pentru că e în minoritate. Aşa cum nici un om cu ochii albaştri nu e bolnav doar pentru că există mai mulţi oameni cu ochi căprui. Nimeni nu a murit de homosexualitate. Şi nimeni nu suferă din cauza ei aşa cum suferă un bolnav psihic în urma unei boli. Cunosc homosexuali care în afara acestui fapt sunt oameni obişnuiţi care au un serviciu, un cerc de prieteni, o viaţă liniştită de cuplu etc. Cu siguranţă ai cunoştinţe heterosexuale care fără să aibă o boală psihică anume tot ai considera că au o doagă sărită dacă i-ai compara cu anumiţi homosexuali.
PREJUDECATA: Dacă ai dreptate, şi tind să-ţi dau, atunci lucrurile sunt mai grave decât consideram iniţial. Înseamnă că homosexualitatea nu apare în urma unei predispoziţii genetice, ci este o alegere. Ceea ce este cu adevărat intolerabil.
Socrate: Cred că am ajuns de unde am plecat. În primul rând cu siguranţă că există şi o oarecare predispoziţie genetică. Chiar dacă eu aş alege să fiu homosexual nu aş putea pentru că organic simt repulsie în momentul în care mă imaginez în atare situaţie. La fel, sunt de părere că este implicată în ecuaţie şi o oarecare doză de alegere. Dovada constă în faptul că există bisexuali. Cred că, de la caz la caz raportul fond genetic / alegere diferă în favoarea unuia sau altuia în funcţie, probabil, şi de context. Numai că acest aspect este complet irelevant. Chiar dacă homosexualitatea este o alegere, e o algere personală pe care ai dreptul să o faci. La fel cum tu ai dreptul să alegi o poziţie sexuală anume. Gândeşte-te că toţi oamenii ar aborda doar poziţia misionarului, în pat, atât heterosexualii şi homosexualii, iar tu şi partenera ta aţi fi printre puţinii care preferă poziţia leului pe masa din bucătărie. Ţi-ar plăcea atunci să fii considerat bolnav sau imoral. Sau ai prefera să fii lăsat în pace iar cei din jurul tău să aibă faţă de tine un comportament normal?
PREJUDECATA: Socrate, acum cred că tu eşti cel care face o analogie greşită din mai multe puncte de vedere. În primul rând alegerea poziţiei sexuale este altceva decât alegerea partenerului. Unde ai mai văzut tu în lumea animalelor vreo specie care să paractice alegerea unui partener de sex opus? În al doilea rând spuneai mai înainte că nimeni nu a murit din cauza homosexualităţii, dar ştim foarte bine că rata îmbolnăvirilor cu HIV este mult mai ridicată în rândurile homosexualilor.
Socrate: Analogia mea se referă strict la libertatea sexuală care implică atât alegerea partenerului cât şi practica în sine, singura condiţie fiind acordul părţilor. Comparaţia ta cu lumea animalelor este gresita din două puncte de vedere. În primul rând există cel puţin 1000 de specii la care a fost observat comportamentul homosexual printre care delfini, pinguini sau diverse primate. În al doilea rând însă, cel mai important, comparaţia este fundamental greşită pentru că este irelevantă. Poţi să-ţi aduci aminte când i-ai spus ultima oară unui homosexual că are un comportament greşit pentru că niciun alt animal nu este homosexual?
PREJUDECATA: Păi chiar ieri când am vorbit cu vecinii mei.
Socrate: Dar poţi să-mi spui când vreodată ai văzut un om la toaletă şi i-ai spus că nu e bine şi că ar trebui să-şi facă nevoile în natură, iar dacă nu găseşte natură, pe stradă pentru că, nu-i aşa, unde s-au mai văzut specii de animale care şi-au construit toaletă? Sau când le-ai spus ultima oară unor părinţi că nu e bine să-şi ducă copii la şcoală pentru că nicio specie de animale nu are sistem de educatie? Animalele nu au tehnologie, nu au artă, nu au sistem de justiţie, nu au spitale sau medicamente. Şi, ce să vezi, nu au nici limbaj, adica, mai exact chestiunea pe care ai folosit-o tu în discuţia cu mine. Ce concluzie tragem de aici?
PREJUDECATA: Că este pur şi simplu stupid să ceri unui om să nu facă ceva doar pentru că nici animalele nu fac acel lucru. Însă tot nu mi-ai explicat de ce nu e bine să fim intoleranţi cu homosexualitatea atât timp cât este periculoasă pentru cei care o practică, vezi exemplul legat de incidenta crescuta aHIV în rândul lor.
Socrate: Am putea face asta. Am putea să interzicem pur şi simplu homosexualitatea sub pretextul, ba chiar cu intenţia onestă, de a-i salva de la riscul de îmbolnăvire. Numai că în acest caz ar trebui să interzicem şi mersul cu autovehicolul şi să permitem doar transportul cu trenul. Pentru că cei care merg cu maşina riscă mult mai mult să moară sau să ucidă pe altcineva într-un accident decât cei care stau acasă sau merg pe jos. Sau, mai bine, ar trebui să interzicem orice naştere pentru că, nu-i aşa, copilul ăla de-a lungul vieţii este expus la tot felul de riscuri, inclusiv ăla de a fi homosexual. În altă ordine de idei există homosexuali care sunt mult mai prevăzători şi se protejează mult mai frecvent decât anumiţi heterosexuali sau sunt atenţi în alegerea partenerului. La fel cum există şi homosexuali care au o relaţie stabilă.  Pe de altă parte există heterosexuali complet iresponsabili. Iar dacă totuşi incidenţa HIV este mai mare în rândul homosexualilor aceasta se datorează, în mare parte, discriminării la care sunt supuşi în sensul că este foarte greu să găseşti un partener şi să ai o relaţie în condiţii normale atât timp eşti tot timpul judecat de către cei din jur, adică de către heterosexualii care se cred superiori sau mai buni doar pentru că sunt heterosexuli. Aşadar, neavând luxul relaxării într-o relaţie, bineînţeles că protecţia cade în plan secund, de aici şi numărul mare de infestaţi cu HIV în rândurile homosexualilor. Însă mi se pare o crasă ipocrizie să spui că asta se întâmplă din vina lor. E ca şi cum într-o cladire plină de oameni ar izbucni un incendiu, iar tu ai bloca uşile nelăsându-i să fugă afirmând sus şi tare că e vina lor că au murit carbonizaţi. E mai mult decât ipocrizie, este crimă.
PREJUDECTA: Socrate, acum am înţeles. Nu am fost doar nedrept, dar chiar am contribuit prin ignoranţa mea la răul care li s-a făcut acestor persoane. În realitate homosexualii sunt doar  oameni cărora în mod arbitrar şi fără nicio noimă li se încalcă constant drepturile. Ceea ce mi se pare însă greşit este să repar consecinţele faptelor mele cerând respectarea drepturilor homosexualilor. Cum chiar ei înşişi greşit o fac. În realitate nu există drepturi ale homosexualilor, există doar drepturile omului, dintre care unul este cel la libertate sexuală. Se pare că am avut o concepţie greşită asupra acestui drept. Şi cu toate că am înţeles acum, mulţumită ţie, toate aceste lucruri, este totuşi un fapt care mă deranjeză. Nu suport să văd doi homosexuali sărutându-se în public. Îmi provoacă repulsie.
Socrate: Te înţeleg, şi mie la fel. Dar în acelaşi mod îmi provoacă repulsie să văd un cuplu de heterosexuali obezi sărutându-se sau un cuplu de heterosexuali în vârstă. Dacă aş fi obligat să aleg, prefer să urmăresc o partidă de sex între Brad Pitt si Tom Cruise când erau tineri, decât nişte moşnegi obezi heterosexuali sărutându-se. Numai că trăim printre oameni şi câteodată trebuie să acceptăm că în jurul nostru se întâmplă şi lucruri care nu ne plac. Asta nu trebuie să se confunde ănsă cu toleranţa, cu siguranţa că există la fiecare dintre noi aspecte care nu le plac altor oameni. Atât timp cât nici unuia dintre noi nu ise aduc prejudicii, trebuie să învăţăm să ne acceptăm aşa cum suntem, nu să urâm oamenii dacă sunt sau fac lucruri în afara gustului nostru. Spui că îţi provoacă repulsie să vezi un cuplu de homosexuali sărutându-se? Lăsând la o parte că poţi să întorci privirea, totuşi dacă nu mai vrei să mai vezi niciodată aşa ceva ar trebui să militezi pentru interzicerea sărutului pe stradă. Nici homosexualii, nici heterosexualii. Aşa e corect şi drept. Eu mă abţin de la acest vot şi o să accept decizia majorităţii care va fi corectă indiferent de ce parte va atârna, cu condiţia să nu fie ipocrită, adică ori toţi ori nici unii, nici alţii.
PREJUDECATA: Ai dreptate Socrate, nu am privit niciodată lucrurile astfel pentru că nu mi-au convenit, dar aşa este drept şi ar trebui să consider ceea ce este drept mai important decât propriile mele gusturi şi vederi, altfel există riscul de a fi pus în aceeaşi situaţie, când propriul meu comportament care nu lezează pe nimeni să fie totuşi blamat de majoritate fiind doar o chestie de gust. Şi atunci nu voi avea nimic de spus ştiind că şi eu, aflat la un moment dat într+o majoritate, m-am comportat la fel. Cu toate astea, tot nu pot să mă abţin şi să te întreb cum ai reacţiona tu dacă ai afla că fiul tău este homosexual?
Socrate: O să-ţi răspund imediat. Doar că vreau să precizez înainte că gusturile noastre nu diferă. Şi eu sunt un heterosexual convins. Totuşi aş vrea să ştiu că fiul meu este sănătos, că este un om educat şi instruit, că are un loc de muncă şi că îi place ceea ce face, că este un om cinstit, că nu are probleme financiare, că are un grup de prieteni oneşti care îl respectă, că are o viaţă de cuplu de care este foarte mulţumit şi că, în genere, este un om fericit. Asta ma interesează în proporţie de 99, 99%. Mi-ar plăcea, e drept, să ştiu că e heterosexual, dar cred ca 99,99%  e mai mult decât poate spera un părinte şi ar trebui să mă mulţumesc cu atât.

Axioma imbecilităţii

Imbecil nu e doar cel care gândeşte, spune sau comite o imbecilitate, cât mai ales cel care suportă consecinţele.

Image

Vă invit la un exerciţiu de imaginaţie. Ştim cu toţii că geometria euclidiană se bazează pe o serie de cinci adevăruri fundamentale care nu pot fi demonstrate (axiome), dar care sunt acceptate ca atare prin prisma bunului simţ. Cea mai ţipătoare axiomă euclidiană e cea care spune că „toate unghiurile drepte sunt congruente”. Adică toate unghiurile de 90 de grade sunt egle între ele. Adică, dacă nici măcar atâta lucru nu înţelegi, eşti imbecil. Acum să ne închipuim că, dintr-o dată, în România nimeni n-ar mai înţelege nici măcar atâta lucru. Serios, luaţi o pauză de trei minute şi încercaţi să vă închipuiţi cum ar arăta lucrurile. Vă înţeleg dacă veţi dori să plecaţi în altă ţară, ba chiar vă înţeleg şi dacă veţi dori să utilizaţi o armă biologică.

Bun. Acum reveniţi cu picioarele pe pământ şi uitaţi-vă în jurul vostru. Ce vedeţi? Cumva oameni cu bun simţ care pot recunoaşte un adevăr fundamental şi care reacţionează atunci când acesta este încălcat flagrant? A încălca flagrant o axiomă e ca şi cum ai spune, de exemplu, că nu toate unghiurile drepte sunt congruente, ba chiar că toate sunt diferite între ele.  Numai că, în România, nu este vorba de încălcarea flagrantă a unor adevăruri fundamentale, ci de batjocura, punerea la pământ, călcarea în picioare şi acoperirea cu flegme verzi şi micţiuni în jeturi vesele. Ca şi cum ai spune că toate unghiurile congruente sunt nişte vaci roz, paralele două câte două, mai ales cele roşii, care se bronzează noaptea perpendicular pe razele soarelui.

Să trecem acum la o axiomă politică. Una simplă, s-o-nţeleagă şi ăia care n-au luat bacul. Ea sună cam aşa: într-un stat democratic cetăţenii care se simt prost reprezentaţi pot oricând şi prin orice mijloace să critice reprezentanţii puterii, ba chiar să ceară destituirea şi înlocuirea lor. Adică toate unghiurile drepte sunt congruente. Hai ca-i simplu. A încălca flagrant această axiomă e ca şi cum ai spune că într-o democraţie cetăţenii nu au dreptul să critice puterea, iar dacă o fac trebuie pedepsiţi.
Ia să vedem acum care sunt propunerile domnului deputat P.D.L. Marius Spânu:

“Imaginaţi-vă că un post de televiziune încurajează public acte împotriva unor organisme ale statului sau incită la acte de revoltă şi aşa mai departe. Sau un act în care propovăduieşte rasismul. Atunci când se vede clar că sunt acte deliberate, chiar o repetare a unor acte grave şi făcute cu bună ştiinţă, nu dintr-o eroare, atunci, la fel ca şi în cazul firmelor comerciale, se pot aplica aceste sancţiuni punitive în care să vorbim de procente din cifra de afaceri”.

“Poate nu ar fi greşit să revenim pe sancţiunea financiară şi să încercăm ca în alte state europene sancţiuni punitive pentru fapte foarte grave, care pot fi duse la amenzi de până la 10%-15% din cifra de afaceri a postului respectiv de televiziune. Există şi o altă sancţiune prevăzută în actualul cod al audio-vizualului şi anume reducerea sau chiar retragerea licenţei de emisie pentru nişte fapte grave şi repetate”.

“A fost atacată instituţia Jandarmeriei, ba au fost prezentaţi ca băieţii buni, ba ca cei răi. A fost luat din context fel de fel de lucruri, oamenii au fost încurajaţi să meargă într-un fel împotriva autorităţii de stat. Am văzut astfel de fapte grave pe televiziuni.”

????????????????????????????????????????!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

WHAT???!!!!! Cum, mă? Ia mai zi o data!

“Imaginaţi-vă că un post de televiziune încurajează… … …”

După ce am dat replay de paişpe ori, sperând că m-a drogat cineva sau că am ceară în urechi, a trebuit să recunosc că, în materie de culmea tupeului, ceea ce ştiam eu era doar o picătură de apă şi m-am trezit dintr-o dată în faţa Oceanului Pacific.
Care va să zică e democraţie, există dreptul la liberă exprimare, (toate unghiurile congruente) dar dacă critici persoanele aflate în funcţii publice se înţelege că ataci instituţiile statului (sunt nişte vaci roz), că eşti un terorist anarhist (paralele două câte două), ba chiar un rasist (mai ales cele roşii) care nu eşti tu hotărât dacă jandarmii sunt buni sau răi (care se bronzează noaptea perpendicular pe razele soarelui.) Nicio legătură.

Ceea ce nu înţeleg eu este ce i-a făcut biata axiomă politică domnului Spânu când acesta era mic de a simţit nevoia nu numai să o împuşte-n cap şi să o treacă prin malaxor, asta mai pot să înţeleg,  dar chiar să se şi şteargă la fund cu resturile?
Să lăsăm la o parte faptul că oamenii aflaţi în posturile de conducere ale instituţiilor nu sunt instituţiile în sine. Nu e ca şi cum daca cineva strigă „jos Basescu!” strigă „jos instituţia preşedinţiei!”. Să lăsăm la o parte faptul că cetăţenii sunt liberi să considere că anumite instituţii trebuie să dispară sau să fie înlocuite cu altele şi să se exprime ca atare.  Se înţelege astfel de la domnul Spânu că dacă ai monarhişti în emisiune, poc amendă şi întreruperea emisiei. Să lăsăm la o parte faptul că în niciun stat european nu este considerat „faptă gravă” să critici oamenii aflaţi la putere (asta dacă ne referim la anul 2012 era noastră), mai exact nu e considerată o „faptă”. Deci lăsând toate acestea la o parte, ce rost are referirea la afirmaţii rasiste pe care le-ar putea face o televiziune decât diversiunea ieftină şi puturoasă? E ca şi cum Hitler ar spune că evreii trebuie gazaţi pentru că 1+1 fac 2. Adică în modul cel mai demagogic încerci să validezi o minciună sau o grozăvie prin simpla alăturare cu un adevăr incontestabil. Da, e condamnabilă o televiziune care îndeamnă la ură rasială, dar ce legătură are asta cu critica oamenilor aflaţi la putere? Formează puterea o rasă şi nu ştiam eu?

Aş mai dori, de asemenea, să-l întreb pe domnul Spânu dacă, în cazul în care mergând pe stradă primesc un pulan în cap de la un jandarm pot măcar să strig „Auu!” fără să destabilizez instituţiile statului sau trebuie să mulţumesc frumos şi să-l rog să mai îmi traga doua peste ochi şi trei după urechi pentru că am urmărit, păcătosul de mine, televiziunile mogulilor în care nişte infractori pasibili de amendă şi alte pedepse penale îndemnau la destabilizarea instituţiilor statului spunându-i „dobitocului” pe nume? Ziceţi domnu’ Spânu, ce fac?

Să analizăm o altă axiomă politică: dacă un om aflat la putere dovedeşte că este incompetent sau rău intenţionat, atunci trebuie schimbat. Simplu, clar, elementar.
Nu şi pentru domnul prim-ministru Mihai Răzvan Ungureanu. Întrebat clar, cu subiect și predicat, de către Mircea Badea dacă îl va schimba pe „dobitocul Duţă”, actual cap CNAS, conform adevărului fundamental de mai sus, domnul Ungureanu nu contrazice flagrant axioma spunând că acum ei sunt la putere şi „ciocu’ mic”. Nici nu spune  că nu are nicio putere să se ia de membrii camarilei pdl-iste fără o comandă de la şeful său direct, Traian Băsescu. Nici nu driblează întrebarea printr-o procedură demagogică standard cum ar fi schimbarea subiectului.

Nu, domnul Mihai Răzvan Ungureanu nu face asta. Dumnealui în schimb, după ce în aceeaşi emisiune afirmă fără nicio legatură că a făcut un curs de logică (de parcă doar el, Aristotel, Einstein si Stephen Hawking au mai urmat un astfel de curs predat, probabil, de Dumnezeu in persoană) şi după ce îi trage un hohot de râs forţat şi penibil (de parcă nu i s-ar fi pus o întrebare serioasă, ci ar fi fost întrebat dacă i se sau nu i se mai scoală de când e prim-ministru) ei bine, domnul Ungureanu găseşte de cuviinţă să-i răspundă lui Mircea Badea ca şi cum ar vorbi cu un copil de grădiniţă retardat certându-l că până la vârsta lui nu ştie şi el un lucru „elementar”, o axiomă dacă vreţi, una băsistă probabil, anume că „nu lovind în nume proprii rezolvi sistemul.” După care îl asigură pe mircea Badea că „fiecare va plăti pentru propriile greşeli”.

Dacă aţi înţeles ceva din răspunsul domnului prim-ministru vă rog nu ţineţi în dumneavoastră, exprimaţi-vă şi cu siguranţă veţi lua premiul Nobel pentru că aţi exclus din logică principiul noncontradicţiei. Din faptul că nu a comentat cu privire la posibila nevinovăţie a lui Duţă, ceea ce ar fi avut sens din moment ce nu l-a demis pâna acum, ci a afirmat că nu „lovind” în nume proprii repari sistemul, înţeleg că domnul Ungureanu vrea să schimbe sistemul în aşa fel încât incompetenţa lui Duţă să fie, de fapt, competenţă. Aşadar, dacă scopul sistemului nu mai este să serveasca bolnavii contribuabili in sistem, ci, dimpotrivă, genocidul şi tortura, atunci da, domnul Duţă trebuie să primească o medalie în formă de sicriu agăţată de gât ca să-i recunoaştem performanţele. Asta ar avea măcar sens logic, chiar dacă nu şi uman. Însă tot în acelaşi răspuns  domnul prim-ministru dă asigurări că cei vinovaţi vor plăti. Păi nu ne ziseşi nene înainte că nimeni nu e vinovat de nimic, că nu „numele” proprii trebuie „lovite” , ci sistemele? Dracu să te mai înţeleagă! În plus, aş dori să ştiu ce părere are domnul actual prim-ministru despre faptul că numele propriu Boc a fost „lovit” şi înlocuit cu numele propriu „Ungureanu”? Să înţelegem că sistemul e perfect şi trebuia doar schimbate numnele proprii? Da, e adevărat, domnul prim-ministru a ţinut să precizeze că a urmat un curs de logică, dar nu ne-a spus şi dacă la examene a luat mai mult de 2.

Din nou, tupeul acestor oameni atinge culmi de neimaginat nici chiar de către cele mai bolnave minţi, dar chiar şi aşa tupeul implicat de acest gen de afirmaţii sunt apă de ploaie pe lângă tupeul lui Traian Basescu care s-a declarat umilit în sacrificiul dumnealui ultim şi suprem de a fi şef al statului. Pentru că, nu-i aşa, mai luaţi o axiomă: „NU TE OBLIGĂ NIMENI SĂ FII PREŞEDINTE”

Când Dumnezeu din ceruri l-a auzit pe preşedintele României plângându-se de umilinţa îndurată, s-a chinuit şapte zile să înregistreze în mintea lui dimensiunea tupeului (cam cât i-a luat şi ca să creeze lumea) după care a trimis în iad după Hitler şi l-a întrebat:
– Mai ţii minte Fritz, la Judecata de Apoi, când te-am întrebat de ce i-ai gazat pe evrei şi tu mi-ai raspuns că din dragoste?
– Ţin Doamne.
-Şi mai ţii minte că neînchipuindu-mi Eu aşa tupeu, Atotştiutor cum sunt, te-am condamnat  să ţi se bage din oră în oră un fierbător rece în fund iar apoi acesta să fie băgat în priză? Pentru eternitate?
– Ţin Doamne, cum sa nu ţin?
– Ei bine, ia de aici o găletuşă şi nişte lopăţele şi du-te să te joci cu măicuţele în Grădinile Raiului. Astăzi am aflat şi Eu de la Băsescu ce e ăla Tupeu, te-am pedepsit degeaba. Drept răsplată trimit o circulară la Vatican să te declare sfânt.
Apoi către Sfântul Duh:
– Totuşi, am o dilemă. Când o muri Băsescu şi o să-l trimit acolo jos, îi aplic acelaşi tratament ca lui Hitler sau îl pun şef în locul lui maţe-fripte ăla de Scaraoţchi?
– Pune-l Doamne şef că aici la noi sistemul se „lucrează” cu nume proprii, că doar nu suntem în România.

Mai în glumă, mai în serios, permiteţi-mi să vă traduc încă o dată ce spun domnii Marius Spânu, Mihai Răzvan Ungureanu şi Traian Băsescu, poate n-aţi înţeles: toate unghiurile congruente sunt nişte vaci roz, paralele două câte două, mai ales cele roşii, care se bronzează noaptea perpendicular pe razele soarelui. Aşa cum nu aţi fi niciodată de acord ca un om care face o astfel de afirmaţie să predea matematică copilului dumneavoastră, ba chiar i-aţi considera imbecili pe părinţii care şi-ar da copiii pe mâna unui astfel de profesor, permiteţi-mi atunci şi mie, dragi români, să vă consider imbecili atât timp cât  astfel de oameni vă conduc destinele, va reprezintă interesele în parlament sau reprezintă România. Imbecililor!